HIDROSALPINX (SALPINGITA)

HIDROSALPINX (SALPINGITA)

Salpingitele sunt infectii ale trompelor uterine, cele doua conducte care fac legatura intre ovare si uter. Bolile cu transmitere sexuala (BTS) sunt cauza lor principala.

Salpingitele sunt infectii ale uneia sau ambelor trompe uterine. Manifestarile lor sunt foarte variate.


Factori de risc

Salpingitele sunt frecvente si afecteaza in principal femeile tinere (sub 25 de ani). Au fost pusi in evidenta mai multi factori de risc:
- precocitatea raporturilor sexuale: acest factor de risc este legat de aspecte biologice, specifice tinerelor, dar si de informarea insuficienta in materie de boli cu transmitere sexuala;
- parteneri sexuali multipli, care reprezinta un risc crescut de infectie;
- antecedente de salpingita sau de boala cu transmitere sexuala;
- purtarea de sterilet ca mijloc contraceptiv, deoarece antreneaza un risc de infectie genitala la inserare.


Cauze

Salpingitele au cauze multiple, dar, in majoritatea cazurilor, ele sunt produse de boli cu transmitere sexuala. Ele apar prin ascensionarea germenilor prin colul uterin pana la trompe.

La originea infectiei pot fi diferiti germeni:
- bacteria Chlamydia trachomatis este depistata in peste 50% din salpingitele acute;
- gonococul Neisseria gonorrhee este prezent in 15-20% din cazurile de salpingite;
- mycoplasmele sunt implicate in 5-10% din cazurile de infectie, in asociere cu alti germeni;
- germenii prezenti in flora vaginala (streptococ, stafilococ) pot provoca infectia, din cauza unui dezechilibru hormonal sau a unei stari de imunosupresie.br>
Explorarea aparatului genital sau o interventie (introducerea unui sterilet, intreruperea voluntara a sarcinii etc.) pot reprezenta sursa de contaminare cu acesti germeni, cand conditiile de asepsie nu sunt respectate intocmai.

Simptome

Salpingitele se manifesta prin dureri la nivelul bazinului (dureri pelviene), asociate cu febra ridicata (39¡-40¡C), marirea volumului abdomenului, secretii albicioase (leucoree) si, uneori, sangerari vaginale in afara menstruatiei.
Se poate intampla ca salpingita sa nu prezinte nici un semn de infectie, depistarea ei facandu-se tardiv, de exemplu cu ocazia unui examen clinic pentru sterilitate.

Diagnostic

Are patru elemente esentiale: anamneza, examenul clinic, celioscopia si examenele bacteriologice.
Anamneza. Medicul intreaba pacienta despre simptomele prezente, despre antecedentele ginecologice (infectii, metoda de contraceptie) si despre viata sexuala recenta.
Examenul clinic. Palparea abdomenului, combinata cu tuseul vaginal, deceleaza durerea; examenul cu speculul sau valvele evidentiaza secretia albicioasa si un aspect caracteristic al colului uterin si al glerei cervicale.
Celioscopia. Reprezinta examinarea organelor genitale cu ajutorul unui tub optic introdus printr-o incizie ombilicala. Permite examinarea cu atentie a trompelor si stabilirea unui bilant exact al leziunilor. Necesita anestezie generala si spitalizare. Chiar daca aportul sau in diagnosticul salpingitei este incontestabil, celioscopia nu este un examen de rutina.
Ea este efectuata in formele grave, cand tratamentul medicamentos a esuat, cand diagnosticul este dificil si la femeia tanara care nu are inca copii, deoarece permite prevenirea unei sterilitati ulterioare.
Examenele bacteriologice. Pentru aceste examene se fac recoltari de la diferite niveluri (trompe, col uterin, meat urinar etc.), care permit diagnosticarea bolii prin evidentierea germenilor cauzali.
Se efectueaza si un examen bacteriologic pentru partenerul pacientei, in vederea diagnosticarii si tratarii unei eventuale infectii. Analizele sanguine sunt si ele recomandate, pentru a decela germeni sau o boala cu transmitere sexuala asociata (sifilis, infectie cu HIV etc.).

Alte examene complementare. Bilantul biologic se face sistematic. El permite evidentierea anumitor modificari care sugereaza prezenta unei infectii: cresterea numarului de celule albe (leucocite), a vitezei de sedimentare, prezenta unei proteine (proteina C reactiva) corelata cu inflamatia.
Analizarea datelor furnizate de anamneza, examen clinic, celioscopie si examenele bacteriologice permite punerea diagnosticului de salpingita si excluderea unei apendicite acute, a unei infectii urinare sau a unei sarcini extrauterine, care se caracterizeaza si ele prin durere intensa la nivelul bazinului.

Salpingitele si BTS

Salpingitele nu sunt decat o varietate clinica de infectii din cadrul bolilor cu transmitere sexuala (BTS). Printre factorii care favorizeaza aparitia unei salpingite figureaza inceperea precoce a vietii sexuale. Intr-adevar, la fetele tinere, epiteliul colului uterin este foarte sensibil la infectiile bacteriene cu chlamydia. Precocitatea raporturilor sexuale si parteneri sexuali multipli fac ca riscul de aparitie a unei salpingite acute sa fie mai crescut inainte de 25 de ani.

Trompele lui fallopio

Trompele uterine sunt doua formatiuni tubulare care leaga ovarele de uter. Ovulul eliberat in fiecare luna de un ovar patrunde in trompa si migreaza spre uter. Intalnirea dintre ovul si spermatozoizi are loc in trompa, care are deci un rol esential in fecundatie. Orice leziune a trompelor, mai ales de origine infectioasa, poate constitui un obstacol in calea migrarii ovulului si poate impiedica unirea gametilor, adica fecundatia.

Complicatii, tratamente si prevenire

Salpingitele pot antrena complicatii grave care justifica tratamentul precoce, in special cu antibiotice, pentru controlarea evolutiei bolii si diminuarea sechelelor.
Dupa un tratament corespunzator, bine supravegheat, evolutia salpingitei se dovedeste favorabila: simptomele dispar in mai putin de o saptamana, in majoritatea cazurilor fara a lasa sechele.
Daca salpingita nu a fost diagnosticata sau daca tratamentul s-a instituit tardiv, pot aparea complicatii. Acestea se pot manifesta pe termen scurt sau pe termen lung (de exemplu, sterilitatea).

Complicatii

Imediate. Complicatiile principale sunt de natura infectioasa, reprezentate prin doua boli: piosalpinxul si hidrosalpinxul, care pot duce la sterilitate prin obstructie tubara.
Piosalpinxul reprezinta prezenta puroiului intr-o trompa uterina sau in ambele. Consecinta a unei salpingite nediagnosticate sau tratate tardiv, el se manifesta prin dureri pelviene destul de importante.

Hidrosalpinxul reprezinta o acumulare de lichid in una sau in ambele trompe. Uneori asimptomatic, si el poate produce dureri din cauza distensiei trompei.
Tardive. Principala sechela potentiala a salpingitelor este sterilitatea tubara, cauzata de o obstructie a trompelor. Acest tip de sterilitate se afla la originea a numeroase solicitari pentru reproducere asistata medical (RAM).
Dupa un prim episod de salpingita, riscul de infertilitate, estimat intre 20 si 40%, este legat de mai multi factori.
- numarul de episoade infectioase: riscul creste la fiecare noua infectie;
- gravitatea simptomelor;
- germenul responsabil: prognosticul este mai sever daca e vorba de Chlamydia trachomatis, responsabila de 70% din sterilitatile care au la baza afectiuni ale trompelor;
- durata perioadei cu dureri, pana la instituirea unui tratament.

Durerile de la nivelul bazinului (numite dureri pelviene) pot deveni cronice si refractare la tratament.
Gravitatea acestor riscuri, imediate si tardive, justifica aplicarea unei depistari precoce si a unui tratament intensiv, mai ales la femeile care nu au copii sau la cele care isi doresc un copil.

Tratament

In formele grave. Tratamentul trebuie instituit de urgenta, impunandu-se spitalizarea. Celioscopia (introducerea unui endoscop prin peretele abdominal) permite atat punerea diagnosticului, cat si tratamentul. Acesta din urma consta in drenarea puroiului sau a lichidelor asociate cu piosalpinxul sau hidrosalpinxul. In paralel, se administreaza pacientei antibiotice in perfuzie.
In unele cazuri, aceste infectii deterioreaza peretii trompelor in asemenea masura incat devine necesara ablatia chirurgicala (salpingectomia).

In afara situatiilor de urgenta. Tratamentul este de regula medical si consta in administrarea de antibiotice: in prima etapa antibiotice cu spectru larg, apoi, dupa obtinerea rezultatelor bacteriologice si serologice, adaptate la infectia cauzala. Durata tratamentului este in jur de trei saptamani.
Tratamentul partenerului sau partenerilor sexuali este important pentru evitarea aparitiei unor noi infectii.
La antibiotice se asociaza in general medicamente antiinflamatoare pentru a reduce procesul inflamator si a diminua riscul de sechele. Acest tratament nu se administreaza decat dupa ce a fost verificata eficienta antibioticelor. Daca femeia este purtatoare de sterilet, acesta este extras.

Repausul este indispensabil in timpul tratamentului. Se recomanda o perioada de abstinenta sexuala si contraceptie orala, care pune in repaus ovarele.

Prevenire

Preventia consta in informarea tinerilor despre:
- riscurile bolilor cu transmitere sexuala;
- comportamentele cu risc: parteneri sexuali multipli, practici sexuale cu risc, turism sexual;
- mijloacele de protectie (utilizarea prezervativelor in cazul partenerilor cu risc);
- alte mijloace contraceptive in afara steriletului;
- necesitatea unei depistari precoce si a unui tratament sistematic al infectiilor genitale si al infectiilor urinare, pentru a preveni aparitia unei salpingite;
- importanta unui tratament precoce in caz de salpingita, in scopul limitarii unor sechele ca sterilitatea (din cauza riscului de recidiva, este necesara o supraveghere ginecologica regulata);
- tratamentul partenerului sau partenerilor pentru a intrerupe lantul de contaminare al infectiei.

Ablatia trompelor si sterilitatea

Ablatia chirurgicala a unei trompe sau a ambelor trompe (salpingectomie) este efectuata sub anestezie generala, prin laparotomie (deschiderea chirurgicala a abdomenului) sau, mai frecvent, prin celiochirurgie (introducerea de instrumente printr-o mica incizie abdominala). Spitalizarea dureaza 1-3 zile.
Ablatia unei singure trompe nu pune in pericol in nici un fel fertilitatea daca cealalta trompa este in stare buna. In schimb, ablatia ambelor trompe antreneaza sterilitate. Salpingectomia este una dintre indicatiile pentru tehnicile de fecundare in vitro.

Salpingita si sarcina extrauterina

O alta complicatie a salpingitelor netratate este riscul de sarcina extrauterina (SEU), care se dezvolta cel mai frecvent in interiorul trompelor.
Riscul de aparitie este de 10 ori mai mare dupa o infectie a trompelor. Mortalitatea legata de aceasta afectiune este in prezent de 1 la 1.000 cazuri.

Informatii furnizate de www.raobooks.com din cartea "Viata Sexuala", aparuta la Editura Rao

[ ... ]

LIPSA VITAMINEI B12 POATE DUCE LA STERILITATE !!!

LIPSA VITAMINEI B12 POATE DUCE LA STERILITATE !!!

In urma unei banale hemoleucograme am constatat ca am VOLUMUL ERITROCITAR MEDIU (VEM) la limita maxima. In urma unor cautari am vazut ca asta inseamna anemie pernicioasa, adica lipsa vitaminei B12. Cercetand si mai mult am observat ca vitamina B12 poate fi implicata chiar in pierderea repetata a sarcinilor sau lipsa ovulatiei sau chiar imposibilitatea implantarii.

Iata un articol pe aceasta tema :

"Lipsa de vitamina B-12 poate produce avorturi spontane

Desi lipsa de vitamina B-12 este rar intalnita, femeile care se afla in aceasta situatie au deseori avorturi spontane si sufera de sterilitate, conform unui studiu publicat in Journal of Reproductive Medicine. Dar totusi aceasta problema poate fi usor corectata prin administrarea acestei vitmaine pe cale bucala, vitmaina care ajuta la mentinerea sanatatii sistemului nervos si a globulelor rosii.

Michael Bennett, directorul departamentului de hematologie al centrului medical Ha'Emek din Afula, Israel a studiat 14 femei care aveau lipsa de vitamina B-12 si suferisera piederi de sarcina sau aveau probleme cu fertilitatea. Majoritatea acestora aveau deja cel putin un copil, dar incercasera sa ramana gravide din nou dupa cel putin 8 ani de la nasterea ultimului copil. Una dintre aceste femeie pierduse deja 7 sarcini, dar dupa inceperea tratamentului cu vitamine a reusit sa ramana imediat insarcinata si a nascut 3 copii. Noua dintre femei au ramas de asemenea insarcinate dupa inceperea tratamnetului. Pentru celelalte patru femei, acestea au hotarat sa nu mai incerce sa raman insarcinate fiindca aveau peste 40 de ani.

Astfel, Bennett a tras concluzia ca femeile care au lipsa de vitamina B-12 sunt supuse unui risc sporit de a suferi de tromboza, boala care poate duce la pierderea sarcinii si poate dce eventual la sterilitate si inhibarea ovulatiei sau a implantarii. Suplimentele de vitamina B-12 ajuta sangele sa circule normal, imbunatatind sansele femeilor de a ramane insarcinate.

Ce puteti face in cazul lipsei de vitamina B-12?

In general aceasta este intalnita foarte rar, dar riscul de asa ceva este mai crescut in cazul persoanelor vegetariene, pentru ca cele mai importante surse de vitamina B-12 sunt carnea de vita, pestele (ca somon, ton etc.), cerealele, ouale, laptele, branza si iaurtul. Semne ale deficitului de vitamina B-12 sunt oboseala, ameteli, stare de slabiciune, constipatie, gaze, lipsa poftei de mancare si pierderea in greutate.

Bennett sfatuieste toti doctorii sa-si testeze pacientele pentru depistarea lipsei de vitamina B-12, mai ales pe cele care au fost diagnosticate cu infertilitate sau au avut pierderi de sarcina repetate. Problema este uneori mai complicata, caci o cantitate suficienta de acid folic poate masca de fapt o lipsa de vitamina B-12."

Asa ca faceti o hemoleucograma completa si daca vedeti VEM mare, nu strica sa luati niste B12...Eu deja iau un complex de vitamine B

articol preluat de aici : http://www.incasa.ro/Suplimentele_de_vitamine_in_timpul_sarcinii_5051_817_1.html

[ ... ]

EUPHORBIA PULCHERRIMA

EUPHORBIA PULCHERRIMA

Sau STEAUA CRACIUNULUI

Lumina si temperatura

Ii place lumina puternica, chiar si soarele direct, dar in zilele de vara trebuie ferita de insolatie si amplasata intr-un loc usor umbrit. Se vor evita locurile aflate la sud sau la vest.
Temperatura optima este de 18-20 gr. celsius ziua si 15-18 gr. celsius noaptea.

Frunze si flori

Frunzele sunt mari, eliptice sau ovale, de culoare rosie, roz, galbena sau alba, dand impresei unei stele. De fapt, adevarata floare mica, galbena, lipsita de sepale si petale este androceul in forma de cupa. Perioada de inflorire este din noiembrie pana in februarie. Frumusetea plantei este data de frunzele bazale numite bractee ce se coloreaza in rosu inainte de Craciun. ''Florile'' se mentin pe frunze circa 3-4 luni.

Solul trebuie sa fie usor si poros, un amestec de turba, pamant de flori si nisip, bine drenat, cu un pH de 6-6,5.

Udarea Solul trebuie sa fie in permanenta umed pana la inceputul toamnei. Apa cu care se uda planta nu trebuie sa fie dura.

Iubeste aerul umed, deci pulverizarea se va face zilnic sau o data la 2 zile.

Ingrãsãmintele se vor aplica numai in perioada de crestere si inflorire a plantei, o data la 2 saptamani, folosind un ingrasamant bogat in Molibden.

Inmultirea se face prin butasi obtinuti din aprilie pana in august selectionati de la planta mama sanatoasa si inradacinati in substrat de perlit sau nisip, cu pet ''in cap''. Butasii, avand lungimea de 10-12 cm si varsta minima de 5-6 saptamani, se planteaza la o adancime de 3-4 cm. Inradacinarea dureaza 4 saptamani, dupa care butasii se planteaza in ghivece cu diametrul de 6-8 cm. Inainte de plantare, butasii trebuie sa stea o perioada de timp in apa calduta (25-30 gr. celsius) pentru indepartarea latexului care impiedica inradacinarea.
O alta metoda de inmultire este prin seminte, dar este un proces anevoios, de lunga durata.

Conditii de iernare

Dupã înflorire planta intrã în repaus pînã primãvara. Se va tine într-un loc rãcoros, dar temperatura nu trebuie sã scadã sub 10 grade Celsius. Se va reduce udarea si se va întrerupe fertilizarea.


Boli si daunatori

Caderea frunzelor este cauza de excesul de apa, de curentii de aer rece si de schimbarea brusca a temperaturii. Insuficienta apei provoaca ofilirea frunzelor. Patarea frunzelor se datoreaza lipsei mineralelor din sol.

Îngrijire

Primãvara, dupã iesirea din perioada de repaus, se transplanteaza de 1-2 ori in vase din ce in ce mai mari. Taierile pentru corectarea inaltimii si a formei plantei se vor executa tot primavara. Ciupirea varfurilor se va face pentru a stimula ramificarea. Este bine ca planta sa nu fie mutata sau miscata din locul in care a fost pusa. Daca este posibil pe timpul primaverii si al verii este bine sa fie tinuta afara, sau pe balcon.
Bracteelele lungi, mari, intens colorate, avand o stralucire deosebita sunt datorate corelatiei favorabile dintre lumina si temperatura. Cultivatorii recomandã ca, pentru a produce bractee si în anul urmãtor, planta sã fie tinutã timp de 14-15 ore pe zi în întuneric total, începînd din mijlocul lui septembrie pînã în mijlocul lui noiembrie. În tot acest timp, temperatura trebuie sã fie de 10 grade Celsius. Acest lucru se poate obtine foarte usor, dacã planta este acoperitã cu o pungã neagrã de la ora 17 pînã a doua zi la 8. Se spune cã în aceastã perioadã, doar 5 minute de luminã de la un bec de 60 W vor duce la întîrzierea înfloririi cu 2 sãptãmîni. Pe toatã perioada în care se aplicã acest tratament se continuã udarea si fertilizarea. Acest tratament se întrerupe în momentul aparitiei primelor bractee colorate.

Surse bibliografice:
http://www.gradina-online.ro/POINSETIA_Euphorbia_pulcherrima_A3656.html
http://www.gradinamea.ro/tag/inmultire+poinsetia
http://www.ele.ro/articol_3567.html
Elena Selaru-Plante de apartament

[ ... ]

KALANCHOE

KALANCHOE

Kalanchoe este o planta nativa din Madagascar si Africa. Genul Kalanchoe cuprinde circa 130 de specii de plante, in marea majoritate suculente, dintre care cateva se adapteaza foarte bine la cultivarea in apartament si sunt apreciate pentru frunzele frumoase (bogate, verzi, groase, lucioase si suculente) si pentru florile de diferite culori: roz, rosu, portocaliu sau galben.

In mod natural, infloresc primavara, dar pot fi fortate pentru a inflori in preajma Craciunului, fiind o planta folosita adesea in decoratiunile de sarbatori sau oferita in dar cu aceasta ocazie. Specia pusa cel mai des in vanzare este Kalanchoe blossfeldiana.

Cultivare

Desi adesea se trateaza ca si plante anuale, multe Kalanchoe infloresc an dupa an, in general primavara. Imediat ce florile se ofilesc, pedunculii florali trebuie taiati deasupra primei perechi de frunze, pentru ca prezenta lor sa nu slabeasca planta; dupa aceasta operatie, o puteti replanta.

Primavara si vara, udati abundent planta, permitand pamantului sa se zvante intre doua udari succesive. La fiecare patru saptamani, diluati in apa un ingrasamant lichid. Mentineti planta la temperatura casei si in plina lumina, dar la adapost de razele directe ale soarelui.

Toamna si iarna, reduceti cantitatea de apa. Pamantul trebuie sa fie doar usor umed, motiv pentru care trebuie sa-l lasati sa se zvante intre doua udari consecutive. Administrati ingrasaminte la fiecare doua saptamani si mentineti o temperatura de cel putin 10 grade Celsius.

Reproducere

Se pot obtine butasi de la extremitatile tulpinilor - taiati-i cu lungimea de 8-10 cm si lasati-i sa se zvante timp de doua zile. Presarati putina pulbere de hormoni rizogeni pe suprafata taiata si plantati-o apoi intr-un pamant pentru cactusi, amestecat cu putin nisip grosier.

Tineti butasii la 21 de grade Celsius si la lumina indirecta, pana se inradacineaza, apoi tratati-i ca si pe plantele adulte. Unele specii dezvolta pe marginile frunzelor propagule care pot fi desprinse cu delicatete si plantate intr-un pamant pentru cactusi.

Pericole si precautii

Atentie la excesul de apa care produce putrezirea frunzelor si a radacinilor (in schimb, lipsa apei este mai bine tolerata).

Prezenta unor formatiuni pufoase, albe, pe tulpini si frunze, indica prezenta cosenilelor fainoase: puteti sa le indepartati cu o pensula inmuiata in alcool denaturat sau stropind planta cu un insecticid specific.

preluat de pe http://www.eva.ro/

[ ... ]

MARANTA

MARANTA

Maranta Leuconeura



Planta tropicala cu frunze late, ovale, lungi de pana la 19 cm si late de 10 cm. Pentru a-si conserva umezeala, frunzele se pliaza noaptea, de aici si denumirea populara data de americani, Planta-care-se-roaga . Florile sunt mici, albe cu pete purpurii si nu sunt foarte frumoase. Maranta este crescuta mai ales pentru foliajul sau fin texturat. Petele de pe frunze se inchid la culoare pe masura ce planta imbatraneste.

Cultivare si ingrijire

Maranta leucoreura are nevoie de umbra, temperaturi crescute si foarte multa umiditate pentru a se dezvolta maxim. Ele se cultiva cel mai bine in sera sau teranium. Temperaturile ideale in care trebuie tinuta planta variaza intre 15 si 10 grade Celsius. Asigurati-i destula lumina puternica, filtrata, dar nu o plasati niciodata in plin soare. Compostul din ghiveci trebuie sa fie usor drenabil, amestecat cu turba, pentru ca pamantul trebuie sa fie usor acid; folositi un amestec de 2 parti turba la 1 parte lut si 1 parte nisip. Pamantul trebuie sa fie potrivit de ud, dar niciodata saturat cu apa sau uscat complet. Iarna, cand planta intra in perioada de repaus pamantul nu trebuie sa fie foarte umed, si se recomanda sa il lasati sa se usuce intre udari. Nu lasati apa sa ramana pe coroana; radacinile putrezesc usor. Maranta se trateaza saptamanal cu fertilizator.

Maranta are radacini adanci, deci trebuie plantata in ghivece adanci. Planta se comporta bine daca o taiati pentru a-i da forma, cel putin de 2 ori pe an; aceasta practica ajuta planta sa creasca viguroasa. Transplantarea in alt ghiveci trebuie facuta numai daca si cand radacinile sau planta s-au dezvoltat atat de mult ca dau pe dinafara. Se planteaza intr-un ghiveci mai mare primavara, perioada in care puteti diviza radacinile.

Inmultire: primavara, prin divizare.

Probleme

- Aerul uscat poate fi o problema pe timpul iernii, si este una din cauzele aparitiei unor pete maronii pe marginile frunzelor. In acest caz asezati planta printre altele, pentru a-i crea un mediu mai umed sau asezati langa ghiveciul cu maranta un vas cu apa. O alta cauza a patarii frunzelor este clorul si fluorul din apa de udat; folositi apa care a stat 24 de ore intr-un vas deschis.
- Este posibil ca Maranta sa se usuce sau sa se ofileasca dupa ce a inflorit. Ingrijiti planta normal si in scurt timp ea isi va reveni.

Lavinia Rorich
05.12.2005
copyright @ Gradinamea.ro

Sunt mai multe tipuri de Maranta, toate asemanandu-se la conditiile de crestere si cultivare :

Maranta Zebrina



Maranta Makoiana

[ ... ]

CROTONUL (CODIAEUM VARIEGATUM)

CROTONUL (CODIAEUM VARIEGATUM)

Intr-un cuvant, crotonul este "impresionant". Este un arbust cu frunze carnoase, cu un model care le face sa para a fi pene colorate. La inceput frunzele de croton sunt verzi, dar pe parcurs isi schimba culoarea in galben, portocaliu sau rosu; la aceeasi planta exista mai multe culori, lucru care face din croton o planta unica.



Crotonul a inceput sa fie cultivat ca planta de interior de putin timp. Initial, frunzele sale erau folosite in aranjamente florale. Exista multe varietati din aceasta specie, diferentele dintre ele fiind in principal lungimea frunzei, daca sunt plate sau inguste, sau chiar ondulate.



Ingrijire si cultivare

Crotonul nu e usor de ingrijit, el necesita experienta si cunostinte. Conditiile de baza pentru dezvoltare sunt multa lumina, temperatura potrivita, udare adecvata si multa umiditate atmosferica.

In primul rand, orice croton are nevoie de multa lumina pentru a-si pastra culorile intense, desi varietatile mai noi se dezvolta bine si in conditii de lumina mai slaba. Oricum, lumina din plin si temperaturi moderate sunt factorii care asigura colorile vii ale frunzelor si cresterea rapida a plantei in general. Cu alte cuvinte, cu cat primeste mai multa lumina, cu atat frunzele vor avea culori mai aprinse. Pe perioada de iarna puteti lasa planta sa stea direct in lumina soarelui, atunci cand e cazul. Vara crotonul trebuie sa primeasca numai lumina filtrata.

Crotonul nu suporta bine temperaturile prea ridicate sau prea mici - temperatura ideala este in jur de 20 grade Celsius. Evitati deci fluctuatiile de temperatura si tineti ghivecele cu croton departe de curentii de aer - altfel frunzele vor cadea. In general, daca temperatura este prea scazuta, planta va pierde foarte repede toate frunzele.

Daca vedeti ca frunzele din partea de jos a plantei cad, au culori palide sau pete maronii, atunci inseamna ca trebuie sa cresteti gradul de umiditate din camera. In acest caz, stropiti frunzele cu apa zilnic; mai puteti folosi un umidificator sau metoda ce tava cu pietricele si apa (o tava mai mare cu apa si un strat de pietricele pe care asezati ghivecele).

De obicei, in timpul verii, desi este lumina mai mult decat suficienta, temperaturile crescute duc la modificarea culorii frunzelor - ele devin mai pastelate. Pentru a evita acest pericol, mutati ghiveciul in cel mai racoros loc din casa si reduceti tratarea plantei cu substante fertilizatoare (prea mult ingrasamant are acelasi efect asupra crotonului ca si temperaturile crescute).
Iarna crotonul creste mai incet pentru ca planta intra in perioada de repaus, dar culorile frunzelor vor ramane la fel de vii, daca lumina este adecvata.

Crotonul trebuie tratat cu fertilizator lichid o data la cateva luni, incepand din primavara si pana toamna - dar nu iarna.

Compostul trebuie sa fie usor, cu mult muschi si drenaj foarte bun. Trebuie neaparat sa adaugati si perlita in amestec pentru a se mentine umiditatea, deoarece crotonul au nevoie de multa apa - se usuca imediat daca pamantul se usuca (isi revine daca il udati iar in timp util). Udati regulat si din abundenta; nu uitati sa goliti tavita ghiveciului de apa adunata pentru ca sa nu putrezeasca radacinile. Petele maronii de pe frunze sunt de asemenea semn ca pamantul din ghiveci este prea umed.

Crotonul trebuie plantat intr-un ghiveci nu foarte mare si trebuie transplantat numai cand radacinile au consumat absolut tot compostul. Cel mai bun moment de transplantarea este primavara, cand se mai incalzeste vremea.

Pentru a avea o planta cu mai multe ramificatii si pentru a-i controla forma, ciupiti varfurile ramurilor. De asemenea, efectuati taieri de cate ori credeti ca e nevesar si nu aruncati partile taiate pentru ca crotonul se inmulteste foarte usor prin butasi. O singura frunza poate prinde radacini daca o tineti in apa (mai intai lasati-o pana nu mai curge nici un pic de seva) si o puteti planta imediat dupa aceea. Nu uitati, atunci cand taiati crotonul, ca seva alba este toxica si poate pata materialele textile sau poate provoca iritatii ale pielii.

Boli si daunatori

Desi crotonul este foarte rezistent la boli si daunatori, uneori poate si afectat de purici si rareori de coleoptere. In cazul puricilor, curatati frunzele bine, mai ales pe partea inferioara, cu un burete si apa calduta; dupa aceasta stropiti-le cu un amestec de apa calduta, 2-3 picaturi de detergent de vase si spirt, sau cumparati o solutie speciala de la magazin. Substantele chimice din produsele pentru flori sunt prea toxice pentru a fi folosite la plantele de interior, asa ca se recomanda ca folosirea lor sa fie evitata iarna, cand camerele nu se pot aerisi la fel de bine ca vara.

Nu uitati ca plantele sanatoase sunt mai putin sensibile la atacul insectelor. Cel mai bun mod de a preveni astfel se infectii este sa curatati frunzele (pe ambele parti) cat mai des.

In afara de aspectul colorat, crotonul este si o incercare pentru toti cei care iubesc plantele de apartament si vor sa le vada sanatoase si frumoase.

preluat de pe http://www.gradinamea.ro/

[ ... ]

INJECTAREA INTRACITOPLASMATICA A SPERMATOZOIDULUI - ICSI

INJECTAREA INTRACITOPLASMATICA A SPERMATOZOIDULUI - ICSI

ICSI reprezinta o procedura de fertilizare in vitro ce consta in injectarea directa intraovulara a unui singur spermatozoid (ovulul fiind obtinut anterior prin fertilizare in vitro). Aceasta procedura se foloseste in special cand este vorba de infertilitatea masculina, insa este utila si in situatii particulare in care ovulul nu poate fi penetrat si fertilizat in mod normal de catre un spermatozoid viabila. Procedura este realizata sub control microscopic si utilizeaza dispozitive special de micromanipulare (microinjectoare, micropipete).

Tehnica de efectuare este relativ simpla si are mai multe etape: cu o pipeta se prinde si se fixeaza ovulul, iar cu alta pipeta se penetreaza membrana ovulului (oolema) si se introduce un singur spermatozoid in interiorul ovului (aceasta a doua pipeta se introduce prin partea opusa primeia.)
Dupa aceasta etapa oul va fi plasat intr-un mediu de cultura special si la intervale periodice va fi verificat daca a fost sau nu fertilizat (in cazul in care a fost fecundat, oul isi continua dezvoltarea in acel mediu special pentru inca 1-2 saptamani, apoi este fie crioprezervat si conservat, fie implantat).

In cadrul procesului natural de fertilizare, dupa ce un singur spermatozoid penetreaza membrana oului, oolema sufera modificari specifice astfel incat sa fie complet blocat accesul altor spermatozoizi catre ovul. Tinand cont de aceste particularitati ale procesului de fertilizare, au existat cercetatori care se temeau de riscul crescut de aparitie al malformatiilor congenitale (deoarece procesul de selectie naturala a celui mai viabil spermatozoid este suntat, fara a se efectua o baterie de teste suplimentare).
Totusi, studii recente foarte bine realizate au demonstrat ca nu exista un risc diferit de aparitie a defectelor congenitale in cazul fetilor conceputi prin ICSI, comparativ cu al celor produsi prin alte metode.

In cazul in care defectele congenitale apar mai frecvent in loturile de embrioni conceputi astfel, acest lucru trebuie corelat cu anumite anomalii genetice ale parintilor si nu cu defecte ale metodei in sine. Temerile legate de acest aspect al ICSI sunt in continua scadere, in special dupa ce de la jumatatea anului 2006 a aparut in laboratorul de fertilizare un instrument ce le permite embriologilor sa selecteze spermatozoizi maturi in vederea utilizarii lor in cadrul ICSI, bazandu-se pe capacitatea acestora de a se lega de acidul hialuronic, care reprezinta constituentul principal al stratului de gel ce inconjoara in mod natural ovulul. Studiile efectuate in 2006 pe copii cu varsta de 8 ani demonstreaza, de asemenea, ca nu exista diferente in ceea ce priveste procentul de malformatii intre cei conceputi prin ICSI si cei conceputi pe cale naturala.

In ceea ce priveste frecventa utilizarii ICSI, un studiu efectuat in 2007 si publicat in prestigioase reviste de specialitate indica faptul ce ICSI a fost folosit de 5 ori mai mult in ultimul deceniu (desi proportia de barbati care se trateaza pentru infertilitate a ramas, in principiu, neschimbata). De exemplu, in 1995, 11% din ciclurile de fertilizare in vitro foloseau ICSI. In 2004 acest procent era deja de 57,5%.
Desi ICSI este considerata o tehnica foarte importanta de reproducere asistata (in special cand este vorba de infertilitatea de cauza masculina) exista si riscul suprautilizarii ei. Acest lucru este evidentiat de faptul ca exista un numar relativ crescut de medici care recomanda ICSI femeilor la care nu au dat rezultate alte metode de fertilizare, care au ovulele de calitate inferioara sau asociaza alte cauze de infertilitate, desi partenerii lor au o spermograma normala. Cercetarile recente au evidentiat faptul ca in cazurile in care problema nu apartine barbatului, ICSI are slabe sanse de reusita.

In vederea pregatirii pentru recoltarea ovulului, femeia trebuie uneori sa urmeze un tratament specific format din injectii zilnice cu preparate hormonale precum si monitorizarea atenta timp de 2 saptamani anterior recoltarii efective. Acasa, femeia trebuie sa isi autoinjecteze gonadotropina sau FSH (hormonul foliculo-stimulant) in vederea stimularii ovarelor determinand hiperproductie de ovule (superovulatie). Se fac multiple determinari in vederea stabilirii gradului de maturitate al ovulelor. Daca foliculii ovarieni sunt dezvoltati corespunzator, pacienta primeste injectii cu gonadotropina corionica umana (pentru a stimula maturizarea completa a foliculilor). Ovulul matur este recoltat la 34-36 de ore prin laparoscopie sau aspiratie ghidata ecografic (prin cavitatea abdominala pana se ajunge la ovar).

preluat de pe http://www.sfatulmedicului.ro/

[ ... ]

INSEMINAREA ARTIFICIALAL INTRATUBARA - (ITI)

INSEMINAREA ARTIFICIALAL INTRATUBARA - (ITI)

O tehnica de inseminare artificiala mai putin cunoscuta, denumita inseminare intratubara, plaseaza spermatozoizii direct in interiorul trompelor uterine, unde acestia pot fertiliza ovulul. Desi aceasta procedura se efectueaza rar, ea poate fi o optiune demna de luat in calcul daca te gandesti sa apelezi la inseminarea artificiala.

Indicatii

ITI nu este pentru toate persoanele ce au dificultati de fertilizare. Este cea mai potrivita pentru cuplurile ce au prezentat dificultati de conceptie folosind si alte tipuri de inseminare artificiala cum ar fi IUI. Femeile ce au un mucus cervical ce impiedica conceptia, pot alege, de asemenea, aceasta procedura.

ITI este folosit uneori si in caz de:
- infertilitate inexplicabila;
- disfunctii ejaculatorii;
- probleme de ovulatie;

Programarea

La fel ca alte tipuri de inseminare artificiala, ITI trebuie efectuata in asa fel incat sa coincida cu momentul ovulatiei. Vei face teste de urina si de sange pentru a masura cantitatea de hormon luteinizant din corp. Cand acest hormon atinge un varf, procedura va fi efectuata in prima sau in a doua zi.

Proceduri de inseminare intratubara

Actual exista 2 tipuri principale de ITI. In functie de problemele de fertilitate existente si de preferinte, poti alege una dintre aceste metode. Inseminarea intrafalopiana
Inseminarea intrafalopiana (IFI) este o procedura destul de invaziva, ca trebuie efectuata in clinica de fertilitate.
Ea este efectuata de catre un medic endocrinolog specialist in reproducere:

1. Spermatozoizii sunt colectati de la partenerul tau sau de la un donator;
2. La clinica de fertilitate ti se va face o anestezie locala;
3. Un cateter este inserat prin vagin si colul uterin, in interiorul uterului si apoi in una sau in ambele trompe uterine;
4. Sperma este ejectata din seringa prin cateter; ea este depozitata in trompele uterine.

Transferul spermatozoizilor intrafalopian (SIFT)

SIFT este o procedura mult mai invaziva si care necesita mai mult timp pentru a fi efectuata, care trebuie facuta in clinica de fertilitate sau intr-un spital.
Ea implica folosirea chirurgiei laparoscopice pentru a insera un cateter la nivelul trompelor uterine:

1. Mostra de sperma este colectata de la partenerul tau si preparata pentru transfer;
2. Ti se va face anestezie locala sau generala inainte de operatie;
3. Se face o mica incizie in abdomenul tau prin care se insereaza o camera micuta in cavitatea pelvina;
4. Folosind o seringa sterila, mostra de spermatozoizi este impinsa prin cateter si depozitata in interiorul trompelor uterine.

Eficacitate

Au fost unele dezbateri despre cat de eficienta este ITI actual. ITI pare sa ofere o rata de succes similara cu cea a IUI – de obicei intre 5% si 30% per ciclu. Oricum, unii specialisti in fertilitate sustin ca aceasta procedura are mult mai mult succes. Sunt necesare mai multe cercetari pentru a confirma rata de succes actuala.

preluat de pe http://www.sfatulmedicului.ro/

[ ... ]

INSEMINAREA INTRAVAGINALA - (IVI)

INSEMINAREA INTRAVAGINALA - (IVI)

Daca ai dificultati in a concepe un copil, poate vei fi interesata sa incerci diferite tratamente pentru fertilitate, pentru a-ti creste sansele de a ramane insarcinata. Inseminarea intravaginala (IVI) este un tip de inseminare artificiala care este folosita uneori pentru a ajuta cuplurile sa aiba un copil. IVI este o procedura non-chirurgicala si minim invaziva, care poate fi adesea efectuata in confortul propriei case si cu costuri foarte mici.

Inseminarea intravaginala (IVI) este un tip de inseminare artificiala pe care o poti folosi pentru a-ti creste sansele de a ramane insarcinata. Desi este mai putin comuna decat alte tipuri de inseminare artificiala, IVI este o procedura de tratament valoroasa si foarte populara printre unele paciente. IVI plaseaza sperma direct in vaginul tau, pentru a-ti creste sansele de fertilizare. Aceasta poate fi efectuata la clinica de fertilitate sau in confortul propriului camin.

Indicatii

IVI este rezervata de obicei doar pentru cupluri cu probleme de fertilitate specifice. IVI este folosita tipic, in cazul in care partenerul femeii nu poate sa ejaculeze in timpul contactului sexual, dar femeia este sanatoasa si fertila. Procedura necesita ca tu sa fii capabila sa ai ovulatie regulata, fie natural fie cu ajutorul medicamentelor pentru fertilitate, cum ar fi Clomid. Daca ai dificultati in a avea ovulatie regulata, IVI nu este cea mai buna metoda de tratament pentru tine.
IVI poate fi, de asemenea, folosita cu:
- un inlocuitor
- un donator.

Prelucrarea spermatozoizilor

Cand se efectueaza o IVI este important sa folosim spermatozoizi ce au o buna motilitate si morfologie. Pot fi folositi spermatozoizii partenerului tau sau cei ai unui donator. Spermatozoizii"cruzi" sau neprelucrati pot fi folositi in IVI, dar oricum aceasta poate reduce sansele de a ramane insarcinata dacamostrele de spermatozoizi cruzi pot contine spermatozoizi de calitate joasa. Folosind spermatozoizi care sunt prelucrati iti cresti sansele de a ramane insarcinata, deoarece procedura separa orice spermatozoizi morti sau inceti.

Programarea

Cheia succesului IVI este programarea procedurii. Indiferent daca IVI este efectuata acasa sau de catre medicul tau, este obligatoriu ca aceasta sa se petreaca aproximativ in acelasi timp cuovulatia. Pentru a afla cand este momentul ovulatiei pot fi efectuate teste de urina, pentru a verifica cresterea nivelului de hormon luteinizant (LH). Aceasta crestere indica inceputul ovulatiei. IVI este efectuata in general la 24 de ore de la cresterea nivelului LH.

Proceduri de inseminare intravaginala

Sunt doua metode de IVI:

Metoda seringii: metoda seringii poate fi efectuata acasa sau in clinica de fertilitate. Foloseste o seringa sterila fara ac, pentru a depozita spermatozoizii in interiorul vaginului tau.
Procedura este dupa cum urmeaza:

- sperma sau mostrele de spermatozoizi preparati sunt aspirate cu un ac steril

- orice bule de aer din interiorul seringii sunt impinse afara pentru a preveni ca aerul sa patrunda in vagin

- in timp ce tu stai intinsa intr-o pozitie confortabila, seringa este plasata usor in interiorul vaginului pana cand atinge cervixul

- mostra de sperma este depozitata langa cervixul tau.

Metoda capsulei cervicale: metoda capsulei cervicale se foloseste in general acasa si implica folosirea unei capsule cervicale pentru a insera specimenele de spermatozoizi cat mai aproape de cervix. Poti sa obtii o capsula cervicala special adaptata de la medicul tau.
Procedura este dupa cum urmeaza:

- capsula cervicala este umpluta cu o mostra din spermatozoizii partenerului tau

- dupa ce impachetezi capsula cervicala in jumatate, insereaza-o in vagin sau pune-l pe partenerul tau sa o faca

- capsula cervicala ar trebui lasata pe loc pentru 2 sau 3 ore; orgasmul ajuta uneori spermatozoizii sa ajunga in uter odata ce capsula cervicala este pozitionata.

Eficacitate

Rata de succes asociata cu IVI nu este mare, deoarece spermatozoizii trebuie sa traverseze cervixul si sa ajunga in uter si apoi in trompele uterine. Oricum, in general, IVI are 10% sanse de a produce o sarcina la fiecare ciclu. Daca folosim spermatozoizi preparati sau medicatie pentru inducerea ovulatiei, rata de succes creste la 30% pe fiecare ciclu de tratament

Costuri

IVI este una dintre cele mai ieftine proceduri de inseminare artificiala. Daca se efectueaza acasa, fara a se folosi medicamente pentru fertilitate sau donatori de spermatozoizi, singurul cost al procedurii include pretul seringii sau al capsulei cervicale si un container steril pentru pastrarea spermatozoizilor. Daca te hotarasti sa faci IVI folosind medicamente pentru fertilitate si donator de spermatozoizi, costurile unui ciclu pot sa creasca.

preluat de pe http://www.sfatulmedicului.ro/

[ ... ]

INSEMINAREA INTRAUTERINA - (IUI)

INSEMINAREA INTRAUTERINA - (IUI)

Cunoscuta alta data sub denumirea de inseminare artificiala, inseminarea intrauterina (IUI) este un proces prin care spermatozoizii sunt pozitionati in uterul femeii cu ajutorul unor metode artificiale. Pentru multe cupluri aceasta este o alternativa mai putin invaziva si mai confortabila decat FIV. Explicarea procedurii iti va oferi o privire generala asupra procesului. Oricum IUI nu este singura procedura de inseminare artificiala efectuata. in plus fata de IUI, persoanele cu probleme de fertilitate pot opta pentru inseminarea intravaginala (IVI), intracervicala (ICI) sau inseminarea intratubara (ITI).
Spermatozoizii folositi in IUI trebuie intai pregatiti in mod corespunzator. Aceasta procedura este cunoscuta sub denumirea de spalarea spermatozoizilor. In functie de cat de bine sunt pregatiti spermatozoizii folositi in cadrul procedurii, sansele de succes ale tratamentului pot sa creasca sau nu. Desigur ca in orice forma de tratament de infertilitate, exista cativa factori variabili, care pot afecta succesul acestui tratament. Citeste mai multe despre acesti factori in sectiunea: Factori care pot influenta succesul IUI.
In timp ce unele cupluri folosesc spermatozoizii partenerului, alte cupluri pot sa aleaga sa foloseasca un donator. Exista multe motive pentru care unele cupluri prefera sa utilizeze un donator de spermatozoizi. Donatorul de spermatozoizi folosit in IUI, poate fi cineva pe care cuplul il cunoaste personal sau un barbat anonim.

Modul de efectuare a testelor

Multe persoane au auzit de inseminarea artificiala cunoscuta si ca inseminare intrauterina sau IUI, dar nu cunosc in totalitate cum se procedeaza. Daca te gandesti sa apelezi la aceasta forma de tratament de infertilitate, citeste mai departe pentru a invata mai multe despre IUI.

Plasarea spermatozoizilor

Procesul IUI implica inserarea unui cateter foarte subtire, flexibil, prin colul uterin, prin care sunt injectati in uter spermatozoizii pregatiti. Cele mai multe femei considera procesul IUI relativ nedureros, asemanator cu un examen Papanicolau. Pot exista ulterior unele crampe, dar adesea au legatura cu ovulatia mai degraba decat IUI. Cateterul nu se simte in general, deoarece cervixul este deja usor deschis pentru ovulatie.
Ti se vor da instructiuni cu cat timp inainte si dupa trebuie sa te abtii de la a face sex si ce perioada de repaus este necesara dupa IUI.

Cand ar trebui facuta ?

Ideal, o IUI ar trebui efectuata in intervalul de 6 ore de dinainte si de dupa ovulatie (pentru infertilitatea de tip masculin unii medici considera ca este mai bine dupa momentul ovulatiei) cu spermatozoizii in asteptarea ovulului. Cand programarea se bazeaza pe injectii cu hCG, IUI se efectueaza de obicei cu 24-48 de ore mai tarziu. De obicei, programarea pentru o singura IUI se face la aproximativ 36 de ore dupa injectia cu hCG. Daca sunt programate 2 IUI, acestea sunt spatiate de obicei la cel putin 12 ore distanta, intre 24 si 48 de ore dupa injectia cu hCG.

Daca nu se utilizeaza medicamente, atunci medicul va programa IUI pe baza nivelului LH-ului (hormon luteinizant) natural. in acest caz, o singura IUI la 36 de ore este normala, dar se efectueaza destul de des si la 24 de ore.

Indicatii

IUI poate ajuta in ciclurile cu Clomid, in care mucusul cervical este o problema si IUI creste sansele de succes ale ciclurilor injectabile, fara sa depinda de cantitatea de spermatozoizi. Are logica incercarea IUI daca tu nu esti sterila si nu ai avut succes pe cale naturala.

Eficacitate si costuri

Rata de succes este cuprinsa intre 6 si 26% per ciclu. Rata mai scazuta apare in cazul unui singur folicul, in timp ce foliculii multipli au o rata de succes de pana la 26%. Costurile pentru procedurile actuale de inseminare singure pot fi destul de ridicate, unele clinici sfatuindu-te sa faci 2 inseminari per ciclu.

Factori care pot influenta succesul IUI

Inseminarea intrauterina inseamna mai mult decat simpla efectuare a inseminarii artificiale. O varietate de factori pot influenta succesul unui ciclu IUI. O parte sunt prezentati mai jos.

Programarea

Programarea este esentiala cand este vorba de IUI. Odata ce ovulul a fost eliberat de la nivelul ovarului, el poate fi fertilizat doar in urmatoarele 24 de ore. Aceasta inseamna ca inseminarea trebuie sa coincida cu ovulatia femeii. Femeile care au un ciclu natural, cel mai probabil vor folosi niste kituri pentru prezicerea ovulatiei, ce detecteaza cresterea nivelului LH–ului, ce are loc cu putin timp inainte de ovulatie. Oricum aceste teste ne pot arata ca ovulatia este iminenta, nu si cand va avea loc cu exactitate. In alte cazuri momentul ovulatiei poate fi prezis mai sigur daca se folosesc medicamente pentru fertilitate, ce necesita o monitorizare mai detaliata a ovarelor si hormonilor.

Un alt motiv pentru care programarea este asa de importanta in IUI este acela ca spermatozoizii folositi in aceasta procedura, sunt prelucrati (spalati). Normal, spermatozoizii neprelucrati pot trai circa 5 zile in mucusul cervical fertil. Oricum spermatozoizii spalati supravietuiesc cu greu mai mult de 24 de ore, media fiind de 6–12 ore. Deoarece spermatozoizii preparati (spalati) au o speranta de viata atat de scurta, efectuarea IUI cat mai aproape de momentul ovulatiei, va ajuta la cresterea sanselor de succes ale acestei proceduri.


Numarul de cicluri

Deoarece momentul exact al ovulatiei este adesea dificil de evidentiat, medicul tau poate sugera efectuarea unei a 2-a IUI oricand intre primele 12-24 de ore dupa prima inseminare. Aceasta iti poate creste sansele de succes, asigurandu-te ca spermatozoizii sunt plasati in uterul tau in momentul ovulatiei. Unii medici pot chiar sugera ca iti poti mari mult sansele tale, daca ai avea contact sexual acasa intre inseminari.

Cantitatea de spermatozoizi

Cantitatea de spermatozoizi activi, sanatosi, din sperma unui barbat, are adesea una dintre cele mai mari influente asupra succesului IUI. Nu este surprinzator faptul ca cu cat este mai mare cantitatea de spermatozoizi, cu atat este mai probabil ca procedura sa aiba succes. Oricum, nu pare sa existe o diferenta prea mare intre rata de succes a barbatilor cu o cantitate medie de spermatozoizi si cea a barbatilor cu o cantitate mare de spermatozoizi. in general, efectuarea unei IUI cu o cantitate de spermatozoizi de la medie la inalta, au o rata de succes intre 15 si 20% per ciclu.

Medicatia

In timp ce unele cupluri vor face o IUI fara ajutorul medicamentelor pentru fertilitate, altele vor alege aceasta optiune fie din necesitate, fie ca sa creasca numarul de foliculi ovarieni ce se vor dezvolta intr-un ciclu. Folosirea medicamentelor poate sa creasca sansele tale de succes, deoarece teoretic vei avea mai multe ovule disponibile pentru fertilizare dar nu garanteaza intotdeauna succesul.
Daca folosesti medicamente pentru fertilizare in timpul ciclului IUI s-ar putea sa doresti sau sa ai nevoie sa incerci timp de cateva cicluri medicamente orale, ca Clomid, inainte de a trece la medicamente pentru infertilitate injectabile. Oricum, daca tot nu poti sa concepi un copil dupa 3 sau 4 cicluri folosind medicatia injectabila, ar trebui sa te gandesti sa incerci FIV.

preluat de pe http://www.sfatulmedicului.ro/

[ ... ]

INSEMINAREA ARTIFICIALA

INSEMINAREA ARTIFICIALA

Inseminarea artificiala este denumirea data oricarui tip de procedura ce plaseaza spermatozoizii in interiorul tractului reproducator prin alte metode decat contactul sexual. Inseminarea artificiala este adesea folosita atunci cand partenerul masculin nu poate ejacula in timpul contactului sexual sau cand o femeie are probleme de ovulatie sau prezinta mucus cervical.

Exista patru tipuri principale de inseminare artificiala:
- IUI sau inseminare intrauterina
- ICI sau inseminare intracervicala
- IVI sau inseminare intravaginala
- ITI sau inseminare intratubara

[ ... ]

FERTILIZAREA IN VITRO - FIV

FERTILIZAREA IN VITRO - FIV

Reproducerea asistata - un tratament pentru infertilitate

Tratamentul infertilitatii este posibil cu ajutorul reproducerii asistate. Infertilitatea afecteaza in tara noastra aproximativ 10-13% din cuplurile aflate la varsta reproducerii.

Infertilitatea reprezinta incapacitatea unui cuplu de a concepe dupa o perioada de un an de contact sexual neprotejat. Asadar, aceasta se refera la cuplu iar cazurile care o determina implica atât barbatul cât si femeia. Infertilitatea de cauza masculina afecteaza 25 –30% din cuplurile infertile, deci un procent suficient de mare ca sa faca obligatorie investigarea barbatului in toate aceste cazuri.

Tehnicile de reproducere asistata se folosesc in prezent si in tara noastra, ca solutie finala, in cazurile in care tratamentele uzuale de specialitate au esuat sau in cele in care exista indicii primare pentru folosirea acestor metode.

Sterilitatea masculina ocupa un loc aparte, mai ales ca adeseori reproducerea asistata este singura solutie pentru acesti pacienti, tratamentele medicale având rezultate foarte slabe.



Cui se adreseaza?

Pacientele considerate candidate pentru fertilizarea in vitro (FIV) sunt cele cu sterilitate de cauza ovariana (lipsa ovulatiei sau oligoovulatie), tubara (obstructii ale trompelor uterine ca urmare a infectiilor cronice) sau uterina la care alte modalitati terapeutice (mai putin costisitoare si mai putin invazive) nu au dat rezultate. In mod absolut, se indica FIV pentru sterilitatea de cauza masculina, spermatozoizii putând fi obtinuti prin punctie testiculara. Indiferent de motivul pentru care se recurge la FIV, trebuie respectat un protocol si niste principii standard.

Cuplurile trebuie bine investigate si diagnosticate pentru a putea aplica metoda cu cele mai mari sanse de reusita. Ambii pacienti vor fi informati corect asupra metodologiei, asupra sanselor de procreere si asupra riscului potential.

Fertilizare in vitro

FIV presupune punerea in contact a ovulului matern cu spermatozoidul patern in laborator, pe medii speciale, rezultând un embrion care se va introduce in cavitatea uterina a mamei unde se va implanta si se va dezvolta in cele 9 luni urmatoare. Pentru ca sansa de a obtine o sarcina viabila sa fie mai mare, s-a observat ca este optim sa se introduca in uter mai multi embrioni odata (2-4).

Acest lucru presupune existenta a mai multor ovule materne in contact cu sprematozoizii paterni si de aceea pacienta va urma, anterior recoltarii de ovule, un tratament medicamentos de stimulare ovariana care duce la dezvoltarea simultana a mai multor ovule la nivelul ovarelor. Recoltarea acestora se face in momentul atingerii maturitatii lor (diagnosticat prin ecografii seriate) prin punctie transvaginala ghidata ecografic, sub anestezie generala.

Ovulele obtinute astfel vor fi puse in laborator in contact cu spermatozoizii, folosind medii speciale de cultura si se va urmari dezvoltarea oualelor. Daca se obtin mai multi embrioni de calitate buna, se vor transfera in cavitatea uterina a mamei 2-4 dintre acestia (la circa 48 de ore de la recoltarea ovulelor), iar restul vor putea fi crioprezervati.

Pastrarea lor la temperaturi foarte joase reprezinta un avantaj major al metodei, embrionii pastrându-si astfel structura si putând fi ulterior decongelati si introdusi in uterul mamei la un nou ciclu, daca la prima procedura s-a inregistrat un esec. In acest mod pacientele nu mai sunt supuse unei noi stimulari ovariene, scazând foarte mult costurile, riscurile metodei si implicatiile de ordin psihologic asupra femeii.

Transferul intrauterin de mai multi embrioni creste sansa de succes a procedurii dar si rata sarcinii multiple. Succesul FIV variaza de la un program la altul dar in ansamblu, in tara noastra ca si in alte centre moderne din strainatate, rata sarcinii este de 20-30% si a nasterii de 16-20%. Numarul malformatiilor congenitale este identic cu populatia generala, chiar si in cazul folosirii de embrioni crioprezervati.

In cazurile de sterilitate masculina se poate obtine un numar redus de spermatozoizi direct de la nivelul testiculului prin punctie – biopsie testiculara, sub anestezie generala. In aceste conditii, ca si in cazul pacientelor la care calitatea ovocitelor recoltate este proasta sau numarul acestora este foarte redus (in general paciente peste 40 de ani), se recurge la o procedura speciala ICSI (injectare introcitoplasmatica de spermatozoizi) care creste sansele de fertilizare si de obtinere a unor embrioni viabili.

Tehnicile de reproducere asistata ofera posibilitatea de a apela la un donor de sperma, din banca de sperma. Aceasta este recoltata de la donatori tineri, sanatosi (testati in prealabil pentru boli cu transmitere sexuala, hepatita B,C, infectie HIV, etc), in general persoane la care a fost anterior dovedita fertilitatea. Anonimatul donatorilor este deplin, dar viitorii parinti pot opta pentru alegerea anumitor caractere somatice ale donatorului.
Donarea de ovocite
Similar donarii de sperma, este folosita donarea de ovocite. Procedura este necesara in cazul femeilor mai in vârsta la care stimularea medicamentoasa a esuat sau in cazul pacientelor cu lipsa chirurgicala a ambelor ovare. Ovocitele folosite sunt in general obtinute de la paciente incluse in programe de reproducere asistata, la care stimularea ovariana a permis recoltarea unui numar mai mare de ovocite si care sunt de acord cu donarea lor benevola.

In cazurile in care infertilitatea este de cauza feminina si se datoreaza lipsei chirurgicale a uterului (post histerectomie totala sau subtotala) sau daca exista alte contraindicatii pentru care femeia nu poate duce sarcina la termen (afectiuni grave asociate), se poate recurge la o mama purtatoare (mama surogat). Cuplul urmeaza procedura descrisa, dar embrionii vor fi transferati in uterul mamei purtatoare. Din punct de vedere genetic cei doi sunt parintii copilului care se va naste, dar exista inca reticente de ordin social, moral si psihologic pentru apelarea la aceasta solutie.

Indiferent de metoda folosita pentru obtinerea unei sarcini prin reproducere asistata, gravida va fi incadrata in grupa cu risc obstetrical crescut iar sarcina va fi foarte atent monitorizata pe tot parcursul ei. Deoarece metoda creste numarul sarcinilor multiple va exista un risc crescut de avort si de nastere prematura, de care trebuie tinut cont. In cazurile in care are loc nidarea unui numar mai mare de embrioni (peste 2) aceste riscuri cresc substantial; pacienta trebuie informata si sfatuita sa recurga la embrioreductie. Prin aceasta metoda se realizeaza distrugerea unuia sau mai multor saci ovulari, precoce (luna a doua), pentru a permite desfasurarea ulterioara normala a sarcinii.

Asadar, reproducerea asistata este o metoda moderna de tratament a infertilitatii cuplului cu beneficii imense in cazurile dificile in care celelalte metode clasice au esuat, dar care are si riscuri pe care pacientii trebuie sa le cunoasca. Decizia asupra urmarii unui astfel de tratament este greu de luat, ea trebuie sa apartina in totalitate cuplului care a fost corect informat de catre medicul ginecolog, intrucât implicatiile emotionale sunt foarte importante.

Prof.Dr. Virgiliu Ancar
Coordonatorul Departamentului de Reproducere Asistata
Medsana Bucharest Medical Center
Tel: 9607, 410.86.43, 410.85.43, 410.84.59

[ ... ]

OVULATIA

OVULATIA

Ovulatia este procesul de eliberare a unui ovul matur din foliculul graafian in ovarul femeii, care trece apoi in trompele ovariene si in final in uter. Ovulatia incepe la pubertate si inceteaza la menopauza si are loc doar o singura data intr-o faza de ciclu chiar daca se emit mai multe ovule. Perioada cea mai fertila a femeii o reprezinta mijlocul ciclului menstrual, insa la unele femei apare si mai devreme de aceasta perioada.

In aceasta perioada femeia poate ramane cel mai repede insarcinata si de aceea, cunoasterea acestei faze poate fi foarte folositoare pentru cele care isi planifica sa ramana insarcinate.

Ovulatia apare cu aproximativ doua saptamani inainte de ciclul menstrual, insa poate aparea mai devreme sau mai tarziu, in functie de lungimea fazei luteale si de aceea unele femei cunosc cand se produce ovulatia, datorita unor modificari care apar in organism si a unor simptome pe care le resimt.

Prin urmare ovulatia reprezinta un ciclu in care ovucitul ajunge la maturitate si se elibereaza de pe suprafata ovarului, foarte esential pentru fertilitate. Un rol inportant in reglarea ciclului ovarian si in aparitia ovulatiei il joaca nu numai ovarele ci si hipotalamusul si hipofiza.

Doctorii de specialitate precizeaza faptul ca ciclul mestrual se incadreaza intre 21 si 35 de zile, iar ovulatia poate varia intre a 10-a si a 16-a zi de dinaintea venirii ciclului menstrual, calculul facandu-se din prima zi menstruala.

Insa ovulatia poate surveni chiar mai tarziu de ziua 21, chiar 24 iar rezultatul fecundarii sa duca la o sarcina perfect normala.

Multi medici nu accepta acest lucru spunand ca foliculul este imbatranit si nu mai are calitati...nu e chiar asa.

[ ... ]

TESTELE DE OVULATIE

TESTELE DE OVULATIE

Perioada de timp dintre doua menstre se numeste ciclu menstrual putand varia intre 25 si 40 de zile,iar perioada sangerarii poate fi de 3 pana la 7 zile.

In timpul ciclului menstrual invelisul interior al uterului,numit endometru se dezvolta sub influenta estrogenului pregatindu-se pentru o eventuala sarcina.In paralel cu acest proces cativa foliculi incep sa se dezvolte sub influenta FSH pentru ca in final doar un singur folicul sa ajunga la maturitate si sa elibereze ovulul sub influenta hormonului luteinizant.
Aceasta eliberare a ovulului are loc la cca 24 de ore,maximum 48 de ore de la cresterea nivelului de hormon luteinizant LH.

Nivelul de hormon luteinizant poate fi determinat prin investigatii de laborator. Aparitia testelor de ovulatie constituie o alternativa ce ofera confort si rapiditate in decelarea(determinarea) eliberarii de hormon luteinizant.Testele de ovulatie se bazeaza pe depistarea hormonului luteinizant in urina femeii.Daca in cazul unui ciclu menstrual regulat de 28 de zile descarcarea de hormon luteinizant are loc in a 13-a zi,deci testul de ovulatie va fi efectuat in aceasta zi,in cazul unui ciclu menstrual neregulat va fi luat ca referinta cel mai scurt ciclu.Trebuie mentionat ca aceste aceste teste arata descarcarea de hormon luteinizant si ca in cca 24 de ore este posibila eliberarea ovulului,dar nu arata in mod cert ca ovulatia s-a produs.

Tesul de ovulatie te ajuta sa determini perioada in care exista posibilitatea cea mai mare sa ramani insarcinata. Hormonul LH (hormon luteinic) se afla permanent in urina, nivelul acestuia crescand inaintea celei mai fertile zile din luna.

Pentru planificarea sarcinii, este necesara descoperirea aparitiei nivelului cel mai ridicat al LH-ului si implicit momentul in care posibilitatea de ovulatie este mai mare.

Daca dupa mai multe incercari testul nu este pozitiv nu iti face griji. Aceasta inseamna ca nu ai avut ovulatie inca si trebuie sa continui testarea sau e posibil sa ai un ciclu mai lung iar in cazul unor rezultate negative sa continui testarea luna urmatoare.

Este normal sa ai ocazional un ciclu mai lung sau mai scurt, sau sa ai un ciclu fara ovulatie. Exista multi factori care afecteaza capacitatea ta de a ramane gravida, chiar daca ai avut relatii sexuale in timpul perioadei fertile. Daca dupa mai multe luni nu ai avut succes, consulta medicul specialist.

[ ... ]

ANTICORPII ANTIFOSFOLIPIDICI

ANTICORPII ANTIFOSFOLIPIDICI

Heterogenitatea anticorpilor antifosfolipidici

Desi mecanismul exact al starii de hipercoagulabilitate nu este inca complet elucidat, totusi multe teorii au fost postulate. Acestea au fost impartite in 4 grupe: disfunctia sistemului anticoagulant trombomodulina-proteina C-proteina S, interactiuni a nticorpi antifosfolipidici (aPL)-plachete, disfunctia endoteliala si anexina V. Disfunctia sistemului anticoagulant trombomodu lina Proteina C-proteina S a fost demonstrata la pacientii cu sindrom aPL. Totusi, la acesti pacienti atat proteina c cat si p roteina S erau in interiorul limitelor normale.

Mecanismul acestei disfunctii, de obicei, implica beta 2-glicoproteina I (b2 GPI), o proteina plasmatica, care leaga fosfolipide (1). Beta2-GPI este o glicoproteina de 50 kD, descoperita in 1990. S-a aratat ca b2-GPI favorizeaza legarea anticorpilor an tifosfolipidici (aCL) la cardiolipina. Rolul fiziologic exact al ((2-GPI este inca neclar; totusi, s-a aratat ca inhiba agregarea plachetelor dependenta de ADP si activarea proteinei C (1). Aceste date sustin teoria ca aPL interfera cu efectele antitrombotice ale b2-GPI, care conduc la starea dehipercoagulabilitate.

Beta 2-GPI, datorita naturii proteice, faciliteaza procesul de imunizare experimental pe modelul animal (2,3). S-au observat ca dupa cateva saptamani dupa imunizarea animalelor (soareci sau sobolani) cu b2-GPI, ambii anticorpi anti-b2-GPI si aCL erau detectati in ser. Rezultatele ar putea fi interpretate simplu - ca (b2-GPI poate sa lege fosfolipidele in vivo cand este injectata. Pe aceasta cale, ar putea modifica moleculele fosfolipidice, facandu-le imunogenice. In acest caz, b2-GPI ar putea induce producerea de aCL prin reglarea idiotip-anti-idiotip. Celulele T sunt autoreactive la b2-GPI la pacientii cu sindrom antifosfolipidic, ca si la sanatosi (4).

Anticorpii anti-b2-GPI se leaga la celulele endoteliale prin (2-GPI. Anticorpii anti-celule endoteliale reactioneaza cu antigene constitutive de pe celula endoteliala. Ambele tipuri de anticorpi pot sa activeze celula endoteliala (mecanismul de activare nu este cunoscut). Unele studii au aratat ca ambii anticorpi induc un factor tisular, activarea acestuia este indusa de F(ab)2, nu de fragmentele Fc si a fost complet inhibata de preincubarea cu anticorpi anti-factor tisular. Factorul tisular, care este indus in celulele endoteliale de anticorpii anti-celule endoteliale, cu si fara specificitate, b2-GPI pot sa activeze coag ularea si prin aceasta sa joace un rol major in patogeneza depozitarii fibrinei si formarii trombusului in bolile care sunt asociate cu prezenta acestor anticorpi (5).

Interactiunea plachete-aPL necesita inainte activarea sau lezarea plachetelor. Aceasta conduce la o stare de hipercoagulabilitate crescuta.
Distrugerea/distrugerea potentiala a celulelor endoteliale ar putea sa activeze atat procesul de hemostaza primar, cat si cel secundar. Lezarea celulelor endoteliale se petrece secundar anticorpilor anti-celula endoteliala, care cuprind anticorpi fata de proteinele de suprafata a celulelor endoteliale, ca trombomodulina si proteoglicanul vascular heparin-sulfat. Heparin sulfatul este necesar pentru activarea antitrombinei III. S-a postulat ca legarea aPL diversi la celulele endoteliale poate duce la scaderea producerii de prostaciclina endoteliala. Anexina V este o proteina, care leaga un fosfolipid anionic, care in conditii fiziologice previne fosfolipidele anionice de formarea complexelor cu proteinele coagularii.

Anticorpii antifosfolipidici (aPL), nespecifici de organ, sunt un grup heterogen de imunoglobuline, directionate impotriva fosfolipidelor incarcate negativ (anionice), complexelor protein-fosfolipidice sau glicoproteinelor plasmatice ca (b2-GPI (6,7).
Anticorpii antifosfolipidici fata de 7 antigene fosfolipidice au fost detectati folosind ELISA. Panelul consta din 21 anticorpi antifosfolipidici, care include anticorpi IgG, IgM si IgA fata de cardiolipina, fosfatidilserina, fosfatidilinozitol, fosfat idiletanolamina, fosfatidilcolina, fosfatidilglicerol si acid fosfatidic (8, 10).

Lupus anticoagulant (LA) si anticorpii anticardiolipinici se intalnesc, de asemenea, la persoanele care nu au nici un semn de boala. LA este frecvent intalnit in infectiile virale, in special la copii. In ciuda numelui majoritatea pacientilor cu LA nu au LES, nici nu au tulburari de sangerare. Pacientii cu LA sufera de diateza hemoragica, daca acestia au anticorpi fata de protrombina (factorul II), in aceasta situatie INR fiind, de asemenea, semnificativ prelungit, sau daca coexista cu trombocitopenie semnificativa.

Se recomanda folosirea a 2 analize diferite dependente de fosfolipid pentru screening-ul LA. Din 1999, se foloseste atat timpul de tromboplastina partial activata (aPTT), cat si testul cu venin de vipera diluat Russel (dRVVT), ca teste screening pentru LA. Analiza screening pozitiva trebuie confirmata, folosind teste suplimentare, care demonstreaza ca testul screening pozitiv este determinat de un inhibitor si ca anticorpul este dependent de fosfolipid (neutralizarea cu exces de fosfolipid). Inainte ca un pacient sa fie etichetat ca avand aPL, un test pozitiv pentru LA trebuie sa fie repetat peste 2-3 luni, pentru ca acesti anticorpi sunt uneori tranzitori, fara semnificatie clinica.

Rezultatul pozitiv (folosind tehnica ELISA) este raportat pentru aCL IgG/IgM la titrul de peste 20 unitati GPL/MPL (tehnica si titrul sunt valabile si pentru anticorpii anti (b2-GPI IgG/IgM). Serul nu trebuie sa fie hemolizat, lipemic sau contaminat cu bacterii sau fungi.

La inceput, anticorpii antifosfolipidici (aPL) au fost detectati in stari infectioase, ca sifilis (de ex., teste serologice fals-pozitive pentru sifilis), infectia cu HIV sau cu CMV, infectii bacteriene si chiar infestatii parazitare (malaria, leishmaniaza si tripanosomiaza). Majoritatea infectiilor in legatura cu aPl par sa fie nepatogene, iar legarea acestor la cardiolipina nu este dependenta de b2-GPI. Cercetari recente sprijina originea infectiei in patogenia aPL (3). Au demonstrat inducerea aPL patogenici prin imunizarea cu b2-GPI straina sau peptide sintetice. Acesti autoanticorpi determina moartea fetala intrauterin a si mielopatie transversa (din cauza infarctului maduvei spinarii la soarece); de asemenea, activeaza celulele endoteliale in vitro (2,11-15).

Exista o discrepanta intre timpul de coagulare prelungit in vitro si tromboza in vivo. Nici o explicatie satisfacatoare a acestui fenomen nu a fost formulata, dar s-au propus multe teorii. In vitro, LA prelungeste timpul de coagulare prin legarea la fosfolipide si, prin aceasta, limiteaza suprafata fosfolipidica necesara pentru legarea complexului protrombinazei. Mecanismul de tromboza paradoxala, observat in vivo, nu este cunoscut. Cea mai simpla teorie este ca un anticorp directionat impotriva fosfolipidelor plachetelor si celulelor endoteliale proprii ale pacientului determina agregarea plachetelor si ocluzia vasculara ulterioara. Totusi, mecanismul de actiune pare sa fie mai complex si probabil nu toate componentele care participa sunt cunosc ute.

Studii recente au demonstrat o reactie incrucisata intre b2-GPI si lipoproteine, care ar explica atat tromboza, cat si ateroscleroza, la pacientii cu sindrom antifosfolipidic primar.
Au fost detectate niveluri crescute ale anticorpilor antifosfolipidici in cadrul familial, precum si asocierea cu anumite tipuri de HLA DR4, DR7, DQw7 si DQw53. Aproximativ 4% din populatia normala prezinta aCL la niveluri crescute.
Femeile cu LES tipic au aPL (44% au aCL si/sau LA 34%). Activitatea LA rezulta din interferenta cu activarea complexului activator al protrombinei. LA este asociat cu hipertensiune, anemie hemolitica si variate neoplasme. Pacientii cu LES cu aCL au man ifestari clinice similare cu persoanele cu LA (tromboza vasculara). Anticorpii anticardiolipinici leaga diverse fosfolipide importante in procesul de activare a protrombinei. Se pare ca exista o asociere stransa intre prezenta aCL si LA.

Cel putin 10% dintre femeile cu pierderi de sarcina recurente idiopatice au aPL (16-19).
Anticorpii anticardiolipinici (aCL) (IgG, IgM si IgA) sunt asociati cu tromboza arteriala si venoasa, trombocitopenie si pierderi recurente de sarcina (sindrom antifosfolipidic). Din cauza ca aCL reactioneaza incrucisat cu anticorpi antibacterieni si cu dsDNA acestia nu sunt specifici pentru sindromul antifosfolipidic. Datele recente au aratat ca anticorpii anti-b2-GPI IgG si IgM sunt mult mai specifici (dar nu 100%) pentru identificarea pacientilor cu aCL patogeni asociati cu sindrom antifosfolipidic. Testarea anticorpilor anti-b2-GPI (IgG si IgM) este recomandata sa fie efectuata impreuna cu testarea pentru aCL si LA, care nu trebuie inlocuite, deoarece acestea sunt teste mai sensibile (20,21).

Anticorpii antifosfatidilserina (aPS) (IgG si IgM) sunt asociati cu aceleasi manifestari clinice, ca aCL. Fosfatidilserina este prezenta in membrana trombocitului, celulelor endoteliale si participa la cascada coagularii. Testarea pentru aPS stabileste riscul de tromboza (11, 22).

Anticorpii anti-(2-GPI IgG. Beta 2 glicoproteina I ((2-GPI) este un cofactor proteic cu proprietati de anticoagulant natural si cu afinitate pentru fosfolipidele incarcate negativ. Anticorpii impotriva (2-GPI sunt markeri specifici pentru tromboza la p acientii cu sindrom antifosfolipidic (21).

Anticorpii anti-protrombina (aPT) (IgG si IgM). Protrombina este o proteina asociata cu sistemul coagularii. Nivelurile crescute in ser sau plasma de aPT sunt informatii valabile in laborator pentru evaluarea aPL (1, 22,23).

Mecanismul de producere si semnificatia clinica a imunoglobulinelor aPL variaza. Anticorpii antifosfolipidici din clasa IgG pot sa apara prin mecanism primar si pot fi asociati cu sindromul antifosfolipidic, care se manifesta prin tromboze arteriale si venoase recurente si pierderi fetale recurente. Anticorpii antifosfolipidici din clasa IgM (fara semnificatie patogena) sunt detectati in procentaj mic la sanatosi si la pacientii care sufera de infectii (de ex., infectia cu HIV sau sifilis) sau cei care iau anumite medicamente (fenotiazina, valproat, procainamida etc).

Unii autori au demonstrat ca, la pacientii cu aPL prezenti, exista o asociere stransa intre peroxidarea lipidica si aPL (24). Mecanismul de formare a anticorpilor impotriva fosfolipidelor la pacientii cu sindrom antifosfolipidic primar si secundar nu este inca cunoscut. Acesti anticorpi se numesc astfel deoarece se leaga in vitro la fosfolipide, natura exacta a epitopului/ilor ramane incerta. Cel putin unii aPL recunosc neoepitopi ai complexelor proteina-fosfolipid, generate prin mecanismul radicalilor liberi, oxidarea fosfolipidelor genereaza produsi ca aldehidele, care formeaza legaturi covalente cu aminoacizii reziduali ai proteinelor asociate. Daca acesti neoepitopi ai fosfolipidelor oxidate au activitate biologica legata de mecanismele trombogenice ramane sa fie investigata, dar este plauzibil ca acesti epitopi generati prin oxidare se intalnesc in vivo si declanseaza posibil sinteza de autoanticorpi. Aceasta ipoteza este coroborata de datele recente, care arata ca pacientii cu LES cu aPL au peroxidarea lipidica crescuta in vivo, demonstrata prin excretia urinara crescuta de isoprostani, care se coreleaza strans cu titrul aCL. Aceasta sugestie ca aPL prezenti sunt in legatura cu peroxidarea lipidica este sustinuta de rezultatele studii lor curente, care arata ca excretia urinara de isoprostani este, de asemenea, crescuta la pacientii cu sindrom antifosfolipidic primar. La pacientii cu aPL, exista o relatie intre peroxidarea lipidica si activarea coagularii (25).

In LES, peroxidarea lipidica si inflamatia cronica coexista in special la cazurile cu aPL prezenti. Intrebarea este daca un mecanism similar ar creste peroxidarea lipidica in sindromul antifosfolipidic primar. Numeroase studii arata ca radicalii liberi ai oxigenului contribuie la activarea celulelor. Datele recente sustin ipoteza ca peroxidarea lipidica crescuta, observata la pacientii cu aPL prezenti, ar putea fi un important mecanism, care sa duca la activarea coagularii. S-a mentionat ca, in diabetul zaharat (alt model clinic asociat cu tromboza), capacitatea antioxidanta scazuta s-a corelat invers cu nivelurile plasmatice de isoprostani F112 (25).

Sindromul antifosfolipidic este unul dintre cele mai frecvente afectiuni autoimune in lume, care afecteaza in special femeile tinere, avand implicatii asupra sarcinii. Bolile autoimune reprezinta una din cele 5 cauze majore de morbiditate si mortalitate la femeile tinere (26-28).
Manifestarile sistemice ale sindromului antifosfolipidic sunt multisimptomatice si pot sa afecteze majoritatea sistemelor (29, 31).
Prezenta aPL, asociati cu fenomene vasoocluzive, fara nici un proces patologic, este denumita sindromul antifosfolipid primar. Prezenta aPL si a fenomenelor vasoocluzive suprapuse unui proces patologic (LES sau neoplasm) este denumita sindromul antifos folipid secundar (32,33).

Criteriile clinice pentru sindromul antifosfolipidic: tromboza vasculara - una sau mai multe episoade de tromboza arteriala, venoasa sau a vaselor mici in orice tesut/organ, confirmata prin examen echo / Doppler sau histopatologic (fara inflamatia vasului).
Morbiditatea sarcinii (morfologic normal):

* una sau mai multe morti fetale nexplicate la peste 10 saptamani de gestatie;
* una sau mai multe nasteri premature la mai putin de 33 saptamani de gestatie, din cauza preeclampsiei severe sau eclampsiei sau insuficientei placentare;

Trei sau mai multe avorturi spontane consecutive neexplicate, la sub 10 saptamani de gestatie, excluzand anomalii anatomice materne si/sau hormonale si/sau cauze cromozomiale materne si paterne (34,35).

Criterii de laborator:

* anticorpii anticardiolipinici din clasele IgG/IgM la titru inalt, detectati de 2 sau mai multe ori, la o perioada de cel putin 6 saptamani (determinati cu ELISA);
* lupusul anticoagulant prezent de 2 sau mai multe ori, la cel putin 6 saptamani;
* coagularea prelungita, dependenta de fosfolipid, de ex., timpul de tromboplastina partial activata (aPTT), timpul de coagulare cu kaolin (KCT), testul Russell cu venin de vipera diluat (DRVVT);
* necorectarea timpului de coagulare prelungit de adausul de plasma saraca in plachete (PPP);
* scurtarea sau corectarea timpului de coagulare prelungit cu fosfolipide in exces;
* excluderea altor coagulopatii (de ex., inhibitorul factorului VIII, heparina);

Pentru diagnosticul de sindrom antifosfolipidic un pacient trebuie sa prezinte 1 criteriu clinic si 1 criteriu de laborator.

Manifestari sistemice ale sindromului antifosfolipidic

Reumatologie: LES, LED, LE cutanat subacut, sindrom Sjogren, AR, vasculita, sclerodermie, polimiozita, dermatomiozita
Neurologie: ischemie cerebrala acuta, atac ischemic tranzitor (AIT), accident vascular cerebral (stroke) hemoragic/nehemoragic, encefalopatie, migrena severa, dementa cerebrala prin infarcte multiple, sindrom Guillain Barre, mononeurita multiplex, epilepsie, coree, mielopatie, scleroza multipla, miastenia gravis.
Cardiologie: infarct miocardic, hipertensiune pulmonara, valvulopatie.
Nefrologie: tromboza de vena renala, tromboza glomerulara, microangiopatie trombotica, vasculita, hipertensiune maligna
Endocrinologie: boala Addison (tromboza adrenala)
Gastroenterologie: ischemie de intestin, hematemeza, tromboza de vena hepatica, sindrom Budd-Chiari
Dermatologie: livedo reticularis, sindrom Sneddon's, ulcere cutanate, noduli cutanati
Hematologie: trombocitopenie, purpura trombocitopenica idiopatica, anemie hemolitica autoimuna
Obstetrica: avort spontan recurent
Terapie intensiva: trombembolism, sindrom de detresa respiratorie acuta
Chirurgie: necroza maduvei, tromboza postoperatorie
Manifestari oculare ale sindromului antifosfolipidic
Conjunctiva: telangiectazii, anevrisme, episclerita
Cornea: keratoprecipitate, keratita
Vitros: hemoragie
Nerv optic: edem discal, neuropatie optica ischemica anterioara
Retina: ocluzii arteriale sau venoase, sinuozitati venoase, anevrisme, vasculita, detasare seroasa maculara, necroza retiniana acuta

CONCLUZII
Importanta clinica a anticorpilor antifosfolipidici (aPL) rezulta din asocierea cu simptome clinice ca tromboza venoasa profunda, fenomene ocluzive arteriale (ex. stroke, infarct miocardic), pierderi fetale recurente si fenomene vasculospastice ca migrena, cunoscute sub denumirea de sindromul antifosfolipidic (sindromul Hughes). Riscul de fenomene trombotice la pacientii cu sindrom antifosfolipidic este de 0,5-30%. Sindromul se poate intalni in contextul unor boli severe, in special autoimune sau poate fi prezent in absenta oricarei boli, in cadrul sindromului antifosfolipidic primar. Mecanismul de actiune al aPL nu este inca cunoscut. Testele de laborator sunt esentiale pentru diagnostic si trebuie solicitate pentru bolnavii cu ocluzie vasculara neexplicata. Monitorizarea pacientilor se face pe baza INR si aPL. Titrurile relativ scazute ale aPL observate in timpul fenomenului trombotic s-ar putea explica prin consumul anticorpilor in timpul trombozei.

Autori: M. Cojocaru, Inimioara Mihaela Cojocaru
* Dr. Manole Cojocaru, cercetator stiintific principal gr. I, Laboratorul Clinic Central, Spitalul Clinic Colentina, Bucuresti
http://www.emcb.ro/article.php?story=20040330143843154

[ ... ]

ANTICORPII ANTISPERMATOZOIZI

ANTICORPII ANTISPERMATOZOIZI

O mica parte dintre femeile cu infertilitate si avort spontan recurent prezinta anticorpi impotriva spermatozoizilor. In mod surprinzator si barbatii pot prezenta anticorpi antisperma, in special dupa vasectomie, leziuni sau infectii testiculare.

Acesti anticorpi sunt molecule proteice din familia imunoglobulinelor ce au tropism pentru o anumita parte a spermatozoidului. In momentul atasarii in zona specifica pot sa interfere cu activitatea spermei in diferite moduri: imobilizarea spermatozoizilor, aglutinarea lor, limitarea capacitatii acestora de a traversa mucusul cervical sau impiedicarea acestora de a penetra ovulul.

In general, cand se vorbeste despre anticorpi antisperma, se aminteste atat clasa de imunoglobuline din care fac parte (IgG, IgM sau IgA) cat si locul specific de legare (capul spermatozoidului, gat sau coada acestuia). IgG sunt gasiti mai ales la barbati pe cand IgA se gasesc in mucusul cervical si in fluidul folicular la femei.

Sindromul acesta trebuie suspectat atunci cand exista un test postcoital anormal (spermatozoizi imobili in mucusul cervical), cand exista anticorpi antifosfolipidici (sindromul antifosfolipidic se asociaza deseori cu prezenta anticorpilor antisperma) sau cand sotul are o spermograma alterata. Testarea pentru anticorpi antisperma la femei se face prin analiza a sangelui. Exista la ora actuala 5 metode de decelare a acestor anticorpi, din pacate nu am date daca la noi in tara se face vreunul dintre ele.

De obicei o femeie cu anticorpi antisperma nu va putea ramane insarcinata cu nici un alt partener (sot sau donor de sperma), solutia in acest caz fiind o tehnica de reproducere asistata denumita ICSI (intra-cytoplasmatic sperm injection), adica femeii i se extrage un ovul in care se injecteaza doar pronucleul continut in capul spermatozoidului si embrionul rezultat se introduce in cavitatea uterina a acesteia. Totusi, datorita asocierii cu alte probleme imune (sindrom antifosfolipidic si populatie uterina de celule B si NK agresiva) si aceasta solutie terapeutica poate fi sortita esecului cu aparitia avortului spontan.

material preluat de pe http://www.infertilitate.ro/imunologice_4.htm

[ ... ]

ANALIZA ESTRADIOLULUI

ANALIZA ESTRADIOLULUI

Analiza se face intre zilele 3-5 ale ciclului menstrual si la ovulatie. E important de stiut cand se intampla ovulatia, pentru ca altfel rezultatul analizei va fi unul eronat !

Estrogenii sunt responsabili de dezvoltarea caracterelor sexuale secundare feminine. Impreuna cu progesteronul controleaza cele mai importante procese reproductive feminine. Cel mai activ biologic dintre estrogeni este 17 beta-estradiolul.
Principalele actiuni ale estradiolului sunt: proliferarea endometrului, efecte asupra vaginului si glandei mamare; de asemenea are rol in prevenirea osteoporozei si reducerea riscului cardiovascular.
Estradiolul este produs in primul rand in ovar (folicul, corp galben), dar cantitati mici se formeaza si in testicule si cortexul suprarenalelor. In sarcina estrogenii sunt produsi in principal de placenta. Aproximativ 98 %, din estradiol este legat de globulina de legare a hormonilor sexuali (SHBG= sex hormone binding globulin). Nivelul de estradiol creste de-a lungul fazei foliculare a ciclului menstrual in stransa dependenta cu cresterea si dezvoltarea foliculului ovarian. In aceasta etapa estradiolul exercita un feedback negativ asupra hipofizei determinand scaderea progresiva a FSH. Spre sfarsitul fazei foliculare se produce o crestere dramatica a concentratiei de estradiol, moment in care feedback-ul devine pozitiv si produce o secretie marcata de FSH si in special de LH care vor declansa ovulatia. Dupa ovulatie nivelul estradiolului prezinta initial o scadere marcata, dar apoi creste, pe masura formarii corpului galben. La sfarsitul ciclului menstrual se constata o scadere importanta a nivelului de estrogen, in asteptarea initierii urmatoarei faze foliculare.
Nivelul de estrogen la menopauza este in general scazut datorita diminuarii productiei ovariene.
La barbati estradiolul este produs de testicule si suprarenale. In conditiile cresterii masei adipoase se poate inregistra un nivel crescut de estradiol, datorita intensificarii aromatizarii periferice a androgenilor. La barbati nivelul de estradiol mai poate creste in cazul consumului excesiv de marijuana, alcool sau a unor tratamente medicale (fenotiazine si spironolactona).
Cresteri dramatice ale nivelului de estradiol se pot intalni atat la barbati cat si la femei in tumori cu celule germinale sau diferite tumori gonadale.

[ ... ]