miercuri, 17 februarie 2010

Epidimita

Epidimita este o inflamatie a epididimului. Epididimul este canalul infasurat, dispus pe si in jurul fiecarui testicul. Are functie de transport, depozitare si maturare a celulelor spermatice, care sunt produse la nivel testicular. Epididimul asigura legatura intre testicule si canalele deferente (canalele care transporta sperma).


Epididimita apare frecvent datorita infectiilor sau a infectiei cu Chlamydia, o boala cu transmitere sexuala. La barbatii peste 40 de ani, cea mai frecventa cauza este reprezentata de bacteriile care exista la nivelul tractului urinar.

Simptome

Simptomele epididimitei sunt reprezentate de durere scrotala si tumefiere. Secretie peniana, durere la urinat si contact sexual sau ejaculare dureroasa, pot fi de asemenea prezente. In cazurile severe, infectia se poate raspandi la testiculul adiacent, producand febra si abcese (colectii cu puroi).


Tratament

Tratamentul epididimitei include antibiotice (medicamente care omoara bacteria ce a produs infectia), repaus fizic, aplicarea de punga cu gheata pentru reducerea tumefierii, folosirea unui dispozitiv de sustinere a testiculelor si medicamente antiinflamatorii (de exemplu ibuprofen). Partenera trebuie de asemenea tratata, daca epididimita este secundara unei infectii cu transmitere sexuala, pentru a preveni reinfectia.
Daca este lasata netratata, epididimita poate produce leziuni cicatriceale la nivelul tesutului, putand astfel bloca scurgerea normala a spermei la nivel testicular. Acest lucru poate conduce la probleme de fertilitate, mai ales daca sunt implicatii ambele testicule sau daca barbatul are infectii recurente.

http://www.sfatulmedicului.ro/

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu